Pentru ca de multe ori… realitatea bate filmul… m-am gândit sa scriu câte ceva și din perspectiva psihoterapeutului integrativ. Azi pe plajă urmărind o scenă hilară de familie, m-am decis sa scriu despre copilul din prezent și adultul de mâine, despre un anumit stil educational- afectiv al parintelui si anume stilul parental permisiv.
Copilul ” rasfațat” va fi viitorul adult nesigur, terifiat de sentimentul insecurității personale. Asta deoarece ca și copil nu are experiența gradificațiilor acordate după merit. Practic el “nu știe ” sau” nu vrea” pentru ca…nu este lăsat să simtă care îi sunt resursele și deasemenea care ii sunt limitele!
Lăsându-se la voia unor proiecții inconștiente si nesănătoase de genul” nu vreau să sufere copilul meu precum am sufetit eu”… ” lasa-l sa aibe tot ce nu am avut eu…”, parinții uită că propriul lor copil este o altă ființa cu o altă poveste, cu alte nevoi si percepții despre lume. Știm cu toții că Iubirea Parentală este necondiționată si singura unde se acceptă sacrificiul. Însă când sacrificiul sfidează legile rațiunii și este dus in derizoriu, nu pot decât să imi exprim indignarea sau parerea de rău. Stilul permisiv lasă copilului puterea de a rămâne in confuzia, opozitionismul, isteria sau în neputința lui fără ca parintele sa puna limite sau să ofere o coordonare clară.
Astfel toată lumea suferă! Sunt situații când parinții renunță de tot la ei pentru implinirea nevoilor copiilor și ceea ce mi se pare și mai grav este ca ei trăiesc niste experiențe in locul copiilor cum ar fi: sa meargă zi de zi la scoala cu copilul deși el are 13 sau 14 ani sau să scrie o compunere la limba română…pe motiv ca nu are talent sau… sa medieze in locul copilului un conflict banal cu colegii de clasă. Făcând toate acestea, îl privează pe copil de ceea ce viața ar trebui să ii ofere în mod natural, firesc. Copilul are dreptul să simtă și să fie in contact cu experiența. Doar așa poate invăța!!! Acești copii care spun “Nu” azi unor experiențe ce ar trebui să fie ingredientele de bază în formarea unor abilitați de viață, vor spune mai târziu ca adulți “Da” anxietații din viata lor si dezamagirii. Ei vor fi viitorii adulți care vor fi lipsiți de perseverența dar cu pretenții mari, prinși intre neputință și iluzie care se vor dezarma extrem de repede in fața obstacolelor și se vor lăsa purtați de ceilalți în crearea propriului destin.
E trist…dar e purul adevăr! Dragi parinți, fiți conștienți de ceea ce puteți să construiți in copiii d-stră. Construiți puterea…sau neputința? Priviți-l pe copil dincolo de imaginea angelică de azi și vizualizați în sufletul d-stră puterea lui de creștere si transformarea lui în adultul asumat și curajos din viata lui.
Cu drag si stimă, psihoterapeut integrativ Pavel Ramona