În confruntarea cu genetica, cel mai greu de gestionat este sentimentul de neputință și cel mai greu de construit este sentimentul de acceptanță față de datul din matricea noastră genetică, fie că vorbim de o aberație cromozomială, o tulburare sau o boală de orice natură.
În fața diferenței genetice, complexitatea emoțională poate fi copleșitoare iar sentimentele de acceptanță si speranță se construiesc in timp, după ce ne hrănim din plin cu furie, tristețe și neputința. Acest curcubeu exploziv de nuanțe emoționale a fost trăit și de mine in lucru cu beneficiarii mei , persoane cu CES , fie ei mici , puberi, adolescenți sau adulți. Simt nevoia azi sa va scriu despre Rhinolalie …si despre lupta cu sunetele pentru ca azi chiar e o zi specială.
Există printre noi și copii care văd lumina nașterii purtând cu ei o cicatrice a procesului de embriogeneză a aparatului dentomaxilar. Se întâmplă undeva prin săptămânile a 6 a si a 11 a de sarcină când se formează mugurii faciali și are loc separarea cavității orale de cea nazală. În această perioadă există și riscuri (determinate adesea de anomali familiale genetice sau sporadice) prin care nu se mai realizează coalescența mugurilor faciali și ai gâtului determinând despicăturile labio-maxilo-palatine cunoscute in popor drept” gura de lup” sau gura de iepure”.
Medicina prin intervențiile ei chirurgicale de refacere a integrității morfologice a elementelor aparatului fonator( văl, mandibulă, buză superioară) are un rol hotărâtor in restabilirea vieții normale a copilului și a viitorului adult. Însă din păcate medicina are limitele ei. Ea nu rezolvă problemele de rezonanță și nazalizare a vorbirii ce afectează foarte mult inteligibilitatea mesajului verbal transmis. Astfel tulburările instrumentale ce determină mișcări asincronice ale organelor de articulare si modificari puternice de rezonanță nazală devin… responsabilitatea logopezilor! Termenul de Rhinolalie vine de la grecescu ”rino”- nas și ”lalie”- vorbire, insemnând pe scurt ”vorbirea pe nas”, fiind o tulburare organică ce se datorează incapacității functionale a valului palatin și a musçhilor faringonazali ce sunt implicați în separarea celor două cavități: orală și nazală.
Cu alte cuvinte, noi logopezii avem datoria de a acționa pe această cazuistică asupra inteligibilității vorbirii, asupra prozodiei și melodicității vorbirii. Astfel punem bazele unei călători lungi, de multe ori cu provocări alături de copil si familia acestuia. Sunt zile asa cum spuneam la inceputul articolului, în care iritarea și neputința ies la suprafață. Încercăm să impostăm anumite sunete care nu ies natural, să rotunjim buzele care sunt disfuncționale de multe ori, să dăm amploare articulației, să flexibilizăm vocea straduindu-ne prin zeci de repetiții și tehnici speciale… și ce să vezi… sunetul nu iese… rămâne blocat pentru că încă ismul velo-faringian se incăpățânează și nu coboară, astfel aerul fuge automat spre cavitatea nazală sau pentru ca inca plamânii nu sunt suficient de puternici să pompeze o cantitate mai mare de aer… si uite așa îti vine să urli alaturi de copil care spune, ,nu pot”! conștientizând in mintea lui fragedă neputința și greutatea.
Asta se intâmplă adesea in cazul tulburărilor de limbaj grave.Fiecare sunet devine o redută ce trebuie cucerită cu multă indârjire, cu o strategie bine pusă la punct din timp prin planul terapeutic și cu ,, Heirup”…” Hai că se poate… incă puțin… și incă puțin… si incă puțin”. E un proces si uneori câstigăm… si ziua devine specială… ca cea de Azi!
Sunt zile in care curcubeul emoțiilor e diferit si ceea ce domină este speranța. Azi de exemplu l-am cucerit pe “C” care de multe ori este personificat la noi la Centrul Psihologopedia. Toate literele sunt personaje… au suflet și copiii au o relatie specială cu ele. “C” este un sunet grav, gutural, afon extrem de greu de obținut… asemenea unui prințișor scump la vedere, leneș, bosumflat și foarte incăpățânat.
A fost greu dar am ajuns de la neputință la putința. Acum putem să il strigăm pe “C”, să il așezăm in cuvinte, onomatopee, exclamații verbale și propoziții. Avem acum puterea de a cuceri si alte sunete: G/ Che/ Ghe/ Chi/ Ghi… Și chiar dansăm in timp ce cântăm cu patos frământarile de cuvinte: ,,Cupa cu capac…capac cu cupă/ Caracatița pe cratiță…cratița pe caracatiță/ Cocorii cocoțați pe cotorul cotoroanței au călatorit prin Colentina!”
Hai că meritam azi bulinuțe si ceva dulce.Astazi a fost o zi bună! Acest articol este dedicat celor care nu renunță…parinților, copiiilor și terapeuților inverșunați care spun ” incă puțin…incă puțin… se poate”!
Cu respect si mult drag,
Articol scris de Psiholog-logoped/ supervizor PPS
Pavel Ramona, Centrul Psihologopedia Constanta
