Ieri la prima întâlnire de supervizare, pe anul acesta am abordat tematica ”Tulburărilor Pervasive de Dezvoltare” si având informația proaspătă in mintea mea, mi-am propus să încropesc un articol pe acesta vastă temă. Autismul este cred ca cea mai izbitoare tulburare deoarece nu există alta după părerea mea, atat de intrigantă. Este uimitor cum într-un corp atât de frumos construit, cu o fizionomie aparte (copiii cu autism au particularități foarte plăcute la nivelul feței: forma ochilor, osatura, culoarea pielii) sunt depozitate o sumedenie de comportamente disruptive, bizare, blocante si dezadaptative.
Lăsând la o parte teoria, e important să înțelegem universul unic dar blocant al celui purtător de un asemenea diagnostic. Astazi aceasta tulburare este cvasiprezenta.Nu cred ca exista psiholog din domeniul Clinic și al Psihopedagogie Speciale , care sa nu fi intrat în interacțiune cu o persoana care se încadrează la acest tablou.
Conform datelor OMS, în lume exista un caz la 160 de copii, ce suferă de una din tulburarile spectrului autistic (TSA). Cu alte cuvinte acesta tulburare reprezinta 0,3% din povara globala a bolilor. In prezent exista o puternica informare și conștientizare a opiniei publice despre aceasta boala, cu toate acestea ma întreb in ce măsură ii înțelegem cu adevărat pe autisti? Rămân încă uimita de afirmațiile unor parinti (cei drept mult mai putini decât acum 10-15 ani in urma) care la evaluare imi spun “nu vrea sa facă..e leneș ” “!…,,aude, Doamna doar ce vrea el pentru ca e smecher”.
Nu pot sa simt atunci decât un sentiment de compasiune pentru neputinta lor de a-si înțelege propriul copil…sau de al accepta…la rândul lor având propria suferinta. Acesti copii vin pe lume cu alte instrumente, cu o busola dezorientata pentru care nimeni nu e pregătit. Le propun tot timpul cursanților mei sa faca un exercițiu imaginativ si sa pătrundă in miezul unei patologii si sa privească realitatea din interiorul creierului celui afectat de o tulburare indiferent de natura ei.
Comunicarea este rezultatul maturizării creierului, implicit al unor structuri lingvistice înnăscute determinate genetic. Cand baza genetica a creierului are o alta construcție și chimie, e firesc sa alte comportamente si mecanisme de învățare. Cortexul, sistemul limbii cu amigdala dar mai ales cerebelul cunosc in autism o afectare. Studiile din neuroimagistica au pus în evidență o reducere cu 35-50%, in unele cazuri chiar cu 90% a neuronilor Purkinje din lobii VI-VII ai viermisului cerebral, o zona importanta a creierului mic. Poate va întrebați…si ce-i cu asta? ..sunt alte miliarde de neuroni intacti in alte zone ale creierului. Asta este adevărat…e important sa vedem și partea buna insa acceptând aceasta informație avem a înțelege rigiditatea autistului tendința spre uniformizare si nevoia spre repetiție, frica paroxistica din fata noului. Celulele Purkinje au rol de procesare a informației de prim ordin. Un singur neuron Purkinje poate primi peste 200000 conexiuni de la alți neuroni. Din acest număr enorm de combinații apar circuitele cerebrale prin care copilul discerne legăturile dintre evenimente, fapte, lucruri. Copilul cu autism ramane inert sau are o lentoare in comutarea atenției sau ii lipsește curiozitatea tocmai datorita circuitelor cerebrale mai sărace din aceasta zonă a creierului.
Spre deosebire de persoana neurotipica, cel cu autism are un GPS interior mult mai rudimentar. Un sistem de ghidaj doar cu câteva străzi și alei inserate in programul lui. Sa il scoti din acele trasee cunoscute de el, inseamna sa il duci inafara hartii lui interioare..in haos..in neant…si de aici crizele puternice și limitările lui. Exista insa si speranța. Atata timp cât se merge pe o intervenție timpurie, datorita plasticitatii creierului, anumite funcții pot fi transferate către alți centri nervoși, către alte zone unde conexiunile sunt intacte. Dar si aici vorbim de un proces de învățare!
Si sa mai exploram putin creierul din perspectiva caracteristicilor tulburarilor TSA. Atunci cand luati in palme chipul de îngeraș al copilului cu autism e important sa va întrebați dacă ceea ce vedeți și auziți d-stra este același lucru cu ceea ce vede si aude copilul. Pentru noi, atat chipul cât și vocea umana sunt indicatori prețioși despre identitatea celuilalt dar mai ales sunt vectori esențiali in descifrarea emoțiilor. Pentru ei, chipul este doar o tabla alba și vocea o înșiruire de acorduri sonore.
In 2004, o echipa de psihiatri si neurologi de la Centrul de Cercetare în Neuropsihologie si Cognitie (CERNEC) si Universitatea din Montreal au făcut o serie de cercetări si experimente prin care demonstrau anomaliile prezente în descifrarea chipului si a vocii umane. In general, noi suntem capabili sa interpretam daca o persoana este trista, vesela, critica, furioasa dupa inflexiunile vocii. Aceasta capacitate joaca un rol esențial în interactiunea sociala. Insa in cazul persoanelor cu autism lipsește activarea ariei cerebrale situate în regiunea temporala superioara proprie perceperea vocii. Cu alte cuvinte recunosc mai greu vocea umana comparativ cu alte surse sonore. In mintea persoanelor cu TSA cel puțin în primii ani, vocea umana suna la fel ca zgomotul unei mașini sau orice alta sursa sonora.
E nevoie de timp și exerciții repetate ca mintea lor sa se specializeze sa surprindă mai bine particularitățile sonore ale vocii umane. Iar când vine vorba de chip..si aici avem alte mistere. Noi privim chipul uman in ansamblul lui, către întreaga fizionomie focusandu-ne in special pe ochi (vectori esențiali in descifrarea emotiilor). Persoanele cu autism privesc fragmentar focusandu-se pe anumite elemente ale fetei, de cele mai multe ori irelevante (gura mobila, o alunita, rama ochelarilor, gulerul de la cămașă). Examenul anatomo-patologic al amigdalei (responsabila de alerta emotinala) la persoanele cu autism arata leziuni fine…astfel ei nu pot recunoaște frica pe fetele altora pentru ca nu procesează normal regiunea ochilor.
In lumina acestor informații, înțelegem ca AUTISMUL (gr.autos=sine însuși) nu este o alegere ( copilul se comporta diferit …nu pentru ca asa vrea el!) este un dat..copilul având un altfel de creier.
Sper ca acest articol sa va deschida calea spre compasiunea si înțelegerea INEDITULUI din tabloul celui care poarta aceasta pecete si de aici o acceptare mai mare a diversității umane!!
Cu drag, psiholog-logoped specialist Pavel Ramona