Decizia privind momentul finalizării terapiei este foarte dificilă, mai ales în cazul copiilor atipici. Stim cu totii ca în cazul oricărui demers, indiferent de muncă depusă în finalizarea unor obiective, traseul nu este liniar…cu atât mai greu este traseul terapeutic în cazul copilului atipic. Copiii cu nevoi speciale pot avea perioade de evoluție când cunosc rezultate spectaculoase, apoi pot trăi perioade de plafon sau stagnare si nu de puține ori au perioade de regres mai ales la pubertate… dupa care ciclul continuă… fiecare treapta cucerită de copil (achiziție, comportament) e un adevărat triumf al ființei fantastice din el asupra bolii, neputințelor sau blocajelor din evoluția lui.
Si totusi vine un moment cand trebuie sa finalizam, sa închidem un cerc…sa ne ” luam la revedere!” Când facem lucrul acesta?! Atunci când știm că …el, copilul este capabil să continue drumul fără noi, când este asigurat si valorizat… când are un grad suficient de autonomie. Demersul terapeutic inseamna în primul rând… relație. Așa cum în viața o relație cunoaște mai multe faze, etape și terapia urmează același drum. E esențial să știm sa “ne luam la revedere”, sa percepem despartirea nu ca pe ceva tragic, însoțit de anxietate ci ca o normalitate, fiind concentrați pe ceea ce am semănat, cultivat si crescut in timpul relației terapeutice. Avem libertatea de a alege între bucurie si …teamă.
A încheia un ciclu…inseamna a deschide calea altor oportunități. Ca terapeut, am avut dintotdeauna un soi de credință…ca din interacțiunile cu ceilalți, luăm sau dam celorlalți atât cât este nevoie pentru perioada respectivă din viata lor.Am oferit beneficiarilor / clienților serviciilor mele atât cât au avut nevoie. Nu suntem exclusivisti în viețile celorlalți…prin urmare am oferit libertatea beneficiarului meu sa aleaga…sa se orienteze în funcție de nevoile lui, fiind conștientă tot timpul ca si eu ca terapeut am liberul arbitru în alegerea relațiilor… eu sunt cea care hotărăsc cu ce clienti/ beneficiari pot rezona!
Si sunt bucuroasă de deciziile mele pentru ca în cazul unor relații am parcurs cale lunga alături de oameni frumoși si copii fantastici. Un asemenea copil este si Ioana din Mangalia. Relatia noastra a început acum 10 ani in urmă… când în fața unui specialist se prezenta pentru prima dată un ghemotoc simpatic,expansiv si foarte îndărătnic. Avea doar un 1 si 10 luni când pe covorasul colorat al unei grădinițe începea muncă si construirea relației de incredere.Si această relație de-a lungul timpului a trecut prin tot felul de emoții, experiențe si cadre diferite. Zâmbesc, gândindu-ma ca aceasta familie (căci vorbim de tot ce antrenează copilul în jurul lui), m-a urmat în vreo opt locații, fiind deschiși la toate propunerile de intervenție asupra copilului (lucru individual, lucru cu alți copii, lucru cu animalele-Lady, Rica,Galbior,Bella).
Și în acești ani am învățat multe de la Ioana si de la familia ei. Am învățat de la mama Ioanei, ca indiferent de provocările și momentele dificile, acceptarea și speranță sunt cele care trebuie să îți ghideze drumul. Am aflat de la bunicutele Ioanei care au adus-o la terapie ca mai presus de orice, alianța cu proprii copii da forță familiei. Am inteles de la Ioana ca dincolo de achizițiile comportamentale și cognitive, orientarea spre ceea ce este natural si specific copilului este motorul care echilibrează evoluția acestuia. Și Ioana are o resursă fantastica si anume ” puterea de a iubi necondiționat!” Indiferent de cat de nervoasă sau dezamăgită as fi fost ca Ioana nu-mi răspunde obiectivelor mele, niciodată…dar absolut niciodată nu pleca supărată din terapie…cauta prin orice mijloace sa imi transmită ca nu e bine (sanatos) sa ne despărțim supărate…ca si cum lecția această ” a iertarii”era trecuta în codul ei genetic. Iar noua celorlalți.. ne trebuie ani buni de experienta sa intelegem asta.
Uite asa… timp de 10 ani… am invatat reciproc… eu am oferit coerența, regula, primele jocuri, primele cuvinte si poezii..ea mi-a oferit bucuria prezentei (desi verbal spunea “nu” la orice nonverbal emana bucurie si căldură) si capacitatea de a filtre experienta prin sita inimii. Astfel cu conștientizarea acestui bagaj, putem trece usor peste momentul în care ne despărțim, în care încheiem terapia ca un proces firesc de creștere, lăsând în urmă o relație umană autentică!
Călătorie frumoasa in continuare, Ioana!!